Dezvoltarea abilităţilor de consiliere, Constanţa, 25-27 septembrie 2007
Centrul Regional de Resurse pentru Organizaţii Neguvernamentale- CENTRAS Constanţa vă invită să participaţi la cursul pentru dezvoltarea abilităţilor de consiliere, în perioada 25-27 Septembrie 2007.
Scopul central al consilierii este de a ajuta clientul să-şi exploreze, descopere, clarifice modalităţile de utilizare eficientă a resurselor în vederea dezvoltării personale şi rezolvării problemelor. Pentru a putea construi o relaţie cu beneficiarul/ clientul prin consiliere, aveţi nevoie de un demers profesional organizat, structurat, cu mijloace şi tehnici specifice, în cadrul căruia acordaţi asistenţă şi sprijin unor persoane normale psihic, dar care sunt într-un moment de dificultate, de impas existenţial.
Cursul are ca obiective dezvoltarea abilităţilor fundamentale de consiliere în lucrul cu beneficiarii şi dezvoltarea unor strategii eficiente de schimbare comportamentală prin comunicare şi consiliere.
Participând la acest curs veţi putea cunoaşte şi exersa metoda de consiliere „single-skills approach”, care are la bază abordarea centrată pe client a lui Carl Rogers şi tehnica de microconsiliere a abilităţilor singulare.
Metoda urmăreşte formarea a 8 abilităţi de consiliere, dintre care:
- 4 abilităţi de bază denumite şi “abilităţi de ascultare” (concentrarea atenţiei şi urmărirea, formularea întrebărilor eficiente, reflectarea emoţiilor şi reflectarea conţinutului) esenţiale pentru înţelegerea adevăratei probleme a clientului;
- 4 abilităţi complexe de consiliere (comunicarea emoţiilor şi a stării de “prezenţă - aici şi acum”, confruntarea eficientă, auto-destăinuirea şi oferirea informaţiilor), necesare pentru conducerea clientului/beneficiarului către schimbarea comportamentală şi atitudinală prin examinarea propriilor probleme, identificarea de alternative şi luarea propriilor decizii.
Cele 8 abilităţi fundamentale de consiliere sunt aplicabile tuturor tipurilor de intervievare şi reprezintă baza de stabilire a relaţiilor interpersonale şi a schimbării personale pozitive.
CURSUL SE ADRESEAZA următoarelor categorii de participanţi:
- consilieri şcolari, psihologi şi asistenţi sociali din ONG-uri şi instituţii publice, persoane care lucrează în domeniul social
- studenţi la ştiinţe sociale şi politice (sociologie, psihologie, pedagogie, psihopedagogie, asistenţă socială, relaţii publice şi comunicare)
- persoane din cadrul departamentelor de resurse umane din firme şi instituţii publice
- alte categorii de personal care lucrează direct cu clienţi/ beneficiari
Termen limită pentru înscriere 22 septembrie 2007, ora 10.00.
TAXA DE PARTICIPARE: 250 lei (acoperă suportul de curs, cheltuielile pentru sală şi mijloacele de comunicare, pauzele de cafea).
CONTACT:
CENTRAS Constanţa
Persoană de contact: Roxana Boboc,
Tel 0241/ 522012,
Email:
office-[arond]-centras-constanta.ro, Web: www.centras-constanta.ro
Sursa: CENTRAS Constanţa
Data apariţiei: 2007-09-06 00:00:00
Termenul limită: 2007-09-22 00:00:00
Dată început: 2007-09-25 00:00:00
Dată sfârşit: 2007-09-27 00:00:00
Tag-uri:
ONG
,
Constanţa
,
CENTRAS
,
consiliere
.