
Centrul CARIERE oferă GRATUIT cursul de calificare în ocupaţia LUCRĂTOR SOCIAL, curs de calificare de nivel 2. Pot beneficia de acest curs tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani, care au domiciliul în judeţul Bihor şi care nu au loc de muncă.
Pentru a urma acest curs de calificare, persoanei îi sunt necesare studii minime obligatorii.
Persoana calificată în această ocupaţie va fi capabilă să se implice în problematica socială cu care se confruntă persoane, grupuri, comunităţi defavorizate în scopul ameliorării situaţiei sociale a acestora, să relaţioneze cu beneficiarii, planificându-şi în timp activităţile generale şi specifice, să îşi dezvolte abilităţi de comunicare interpersonală şi interactivă, integrându-se în echipa multidisciplinară şi să îşi dezvolte abilităţi de evaluare şi monitorizare.
Cursul se va finaliza cu examen, în urma căruia participanţii vor beneficia de certificate de calificare emise de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei Naţionale, recunoscute atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Cursul va fi demarat până la data de 15 august 2008 şi se va finaliza în luna decembrie 2008.
Înscrierile se fac la sediul Centrului CARIERE, situat în Oradea, str. Universităţii, nr. 4 (în incinta Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane), la telefon 0259 – 456180 sau la e-mail: cariere-[arond]-ruhama.ro.
Sursa: Centrul CARIERE
Data apariţiei: 2008-08-05 15:29:40
Dată început: 2008-08-15 16:29:40
Tag-uri: fără taxă , Oradea , certificare .