Am început luna aceasta pe blog o căutare şi împărtăşire de citate sub titlul Vorbe de training. Uitându-mă azi prin colecţia strânsă de-a lungul vremii am dat de o vorbă a lui Seneca “Norocul este ceea ce se întâmplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea”( Nu am găsit nicicum varianta în latină, doar pe cea în engleză – “Luck is what happens when preparation meets opportunity”).
Cum mi-am făcut de curând planul de învăţare pentru oct. 2008 – oct. 2009 şi am început să recitesc câteva cărţi de dezvoltare personală, vorba asta de mai sus m-a făcut să realizez că pregătirea/dezvoltarea/formare este una din componentele omniprezente în toate cărţile de dezvoltare personală/succes şi în aproape toate biografiile pe care le-am citit vreodată. De la Seneca până la Dale Carnegie şi de la Benjamin Franklin până la Brian Tracy.
Indiferent care e domeniul din viaţa noastră în care vrem să producem îmbunătăţiri (familie, carieră, relaţiile cu ceilalţi, venituri etc.), orice demers de îmbunătăţire are ataşată o componentă de învăţare, de dezvoltare. Fie că e vorba de dezvoltarea personală (relaţiile cu oamenii, setarea de obiective, managementul timpului, atitudinea pozitivă, creativitatea etc.) sau dezvoltarea profesională (cunoştinţe specializate în domeniul tău de activitate).
Cu toate acestea, de multe ori după terminarea studiilor formale uităm să ne facem planuri de învăţare, poate pentru că în sistemul nostru de învăţământ le fac alţii pentru noi şi ajungem să absolvim o facultate fără să fi învăţat altceva decât ceea ce ni s-a cerut să învăţăm.
Ca popor mai avem drum lung de parcurs, căci suntem pe ultimul loc în UE la învăţarea pe tot parcursul vieţii (conform raportării din 2007, doar 1,3 % din românii cu vârsta 24-65 de ani învaţă).
Personal nu mă regăsesc în acest ultim loc şi nu îmi place. Aşa încât vă propun să instigăm la învăţare pe câţi mai mulţi dintre prietenii, rudele şi cunoştinţele noastre. Şi dacă vreţi să împărtăşiţi reuşitele sau nereuşitele instigării voastre, lăsaţi un comentariu mai jos.
-ro.png)
9 comentarii
Asta era articolul care mi-a placut
.
Mulţumiri, Traian. Ca de la instigator la instigator – back at you pentru programul de TOT pentru organizaţiile studenţeşti.
Când ai vreme poate ne povesteşti despre el. E un exemplu foarte fain – instigi la învăţare o grămadă de oameni care învaţă training şi multiplică mai departe.
Spor în tot ce faci!
Cuvantul instigator imi trezeste nostalgii. In 2006 am coordonat proiectul “Saptamana Bologna in Universitati”. Am tinut traininguri in 17 universitati si participantii au organizat Saptamana Bologna la ei in Universitate. Au umplut universitatile de stikere, au distribuit materiale informative, au organizat o dezbatere la nivel de universitate. La sfarsit am publicat “Cartea Neagra a Procesului Bologna” si am organizat o dezbatere nationala. Studentii din gasca asta pusa pe schimbat universitatile din Romania ne numeam “Instigatori Bologna” ( http://www.bologna.ro/blog/?page_id=2 ).
Despre TOT povestesc cu placere, cat de curand, dar nu chiar acum pentru ca pana luni avem de evaluat aproximativ 1000 de aplicatii.
Ma intorc la treaba.
Traian,
am descoperit pagina Bologna Instigators cu mare bucurie. La mine cuvântul ăsta se trage dintr-un film care mi-e tare drag şi pe care l-am revăzut de curând – Gandhi (1982). Cum versiunea pe care o am eu pe DVD are subtitrare doar în engleză, franceză, germană etc., m-a fascinat traducerea în română a lui “sedition” – capătul de acuzare pentru care Gandhi a tot fost condamnat. Sediţios din română e mult prea arhaic şi necunoscut, aşa că cel mai aproape mi s-a părut “instigator”, chiar dacă are în DEX o nuanţă un pic violentă şi peiorativă.
Cu toţii (sper!) ne luăm motivaţie, inspiraţie de la anumite modele, la mine Ganhdi e unul dintre aceste modele. Şi care merge mult dincolo de “instigare”, e întruchiparea unui cuvânt tot mai puţin folosit în ultima vreme – patriotism – şi despre care, sub influenţa aceluiaşi film, am scris câteva rânduri “patetice” ( http://dex-online.ro/patetic/cauta/ ) în blogul meu acum ceva vreme:
Patriotismul e de bon ton
Bătrânul şi desuetul patriotism (în formele sale autentice, pre-comuniste) e poate ceea ce ne-ar aduce aminte zilnic să ne facem bine treaba, să plantăm un pom din când în când, să jucăm cinstit, să n-o luăm pe scurtături, să nu îi admirăm pe cei care reuşesc încălcând pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, legea, moralitatea, etica, bunul-simţ.
Mi-ar plăcea să am pentru un timp cât de scurt puterea unui deţinător de trust de presă şi să pornesc o campanie de readucere a patriotismului din cărţile de istorie în stradă. “Patriotismul e de bon ton”, “Se poartă din nou patriotismul”, “New Patriotism – ® Since 1848″, “E cool să fii patriot”… şi alte sloganuri în aceeaşi temă. La un popor care suferă atât de crunt de mimetism, s-ar putea să prindă.
Cred că avem ca popor resurse să fim mai mult decât suntem acum în ochii noştri şi ai celorlaţi. Cred că nu e normal să ne simţim prost că suntem români, că nu e normal să circule pe messenger bancuri despre cât de corupţi şi hoţi sunt românii. Şi mai cred că educaţia e locul din care putem începe şi unde putem face ceva.
Iertare pentru patetismul de weekend (pe deasupra şi off-topic), spor cu cele 1000 de aplicaţii şi aştept veşti despre bobocii de la TOT
Mda.
sporlapatriotisme
poate e contagios…
No bun/ No ham
Eu sunt unul din norocosi, pentru care scoala si familia au fost instigatorii.
Nu am avut o relatie buna cu sistemul de invatamant pana la finalul clasei a 12-a. Am fost un elev mediocru cel putin ca note.
Nu mi-a placut rigiditatea scolilor la care am fost si mi-a lipsit foarte mult faptul ca nu mi-a fost construita relevanta informatiilor.
Chiar si asa am avut “2 mari noroace”
Primul e mama. Ea mi-a zis devreme (in clasele primare cred) ca ce invat trebuie sa fie relevant pentru mine dar mai mult de atat e responsabilitatea mea sa ii gasesc relevanta si sa ma focuses pe relevanta respectiva (exprimarea a fost alta si discurusul a durat ceva vreme) Din acel moment mi-a spus ca nu ma va mai intreba niciodata de note si de scoala si ca orice decizie iau cu privire la relatia mea cu scoala trebuie sa mi-o asum. Prima reactie … cea normala … a fost cea de down hill. Ceva de genul “am terminat-o cu scoala si profesorii”. Dupa nu foarte mult timp, mai ales datorita faptului ca nu trebuia sa invat, am inceput sa rasfoiesc carti de prin biblioteca (mama la fel ca multi alti romani avea intreaga casa “tapetata” cu rafturi cu carti). Si am luat cartile care aveau coperti frumoase si am inceput sa citesc … te miri ce (am ajuns si la manualele de fizica din anul 4 de la faculta). La multe carti nu intelegeam nimic din propozitiile lungi si cuvintele intortocheate. Experienta cea mai intensa de invatare era cand ma duceam seara la mama in camera si cautam impreuna in dictionar cuvintele sa vedem ce inseamna si apoi sa deslusim ce zice in cartea respectiva.
Pana in clasa a 12 am luat educatia formala ca ceva strain si am preferat sa imi fac eu educatia mea (ce sa-i faci cu rebeliunile adolescentine)
Al doilea mare noroc a fost facultatea si mai ales cultura promovata in facultate. Am ajuns (din pura intamplare) la UBB la Psiho. Primul an cand toti colegii mei isi intalneau pasiunea (majoritatea venisera impinsi de ea spre facultate) eu am stat gura casca. La profi, la colegi, in biblioteca, la discutii pe hol si tot asa.
Dupa primul an de gura casca in care am “furat” ce am putut fura am luat problema in propriile maini. Incet, incet am invatat ce inseamna sa inveti.
E o chestie misto la Psiho la UBB. E o regula de aur ca trebuie sa te zbati pentru informatie. Vine profu si iti da un fir rosu dar dupa aia e treba ta sa il umpli (si alegerea ta daca o faci sau nu). In 4 ani de faculta si apoi master am invatat de la facultate, profi, colegi si mai ales prieteni ca sa stii inseamna sa cauti informatie si mai mult de atat sa cauti informatia asta din cat mai multe surse pentru a putea decide in cunostinta de cauza ce crezi despre un concept sau cum operezi cu el (DOCUMENTARE).
Am avut noroc sa raman cu cateva competente esentiale pentru “procesul meu de invatare dupa ce a terminat sistemul formal de invatamant cu mine”
- daca auzi ceva cauta ce inseamna acel ceva (ordinea: google, wiki, bazele de date cu research si apoi handbok-uri sau carti pe domeniu)
- cand cauti ceva despre ceva trebuie in primul rand sa ajungi sa definesti clar conceptul (sa stii despre ce e vorba) si apoi sa afli cat mai multe teorii sau perspective care explica cum functioneaza conceptul respectiv in diferite situatii
- sa te gandesti unde l-ai aplica si apoi sa cauti informatii despre cum a fost aplicat conceptul respectiv si ce a iesit (am aflat ca desi suntem deosebiti coada la cireasa a fost pusa deja – macar in teorie)
- sa iti formezi un punct de vedere dar si sa stii care sunt celelalte
- sa vezi cat de aplicabil e punctul tau de vedere (si aici research-ul e baza)
cred ca cea mai importanta competenta este sa ai capacitatea sa te abtii de la a vorbi prosti (mai ales in situatiile in care informezi sau inveti pe cineva) si sa ai cunostintele si curajul sa spui cat de reliable e informatia pe care o impartasesti. Pentru chestiile care tin de “parerea ta” si nu ai validat acele explicatii prezinta-le ca fiind “parerea ta” si atat.
Cred, ca multi studenti de altfel, ca am invatat mai mult dupa sau pe langa facultate, doar ca eu am avut noroc sa pot face asta mai ales datorita faptului ca acolo (nu numai institutia) am invatat cum sa o fac.
In consecinta
Relatia mea cu invatarea se mentine foarte buna pentru ca am avut instigatori care m-au invatat sa pescuiesc si acum imi dau toata silinta sa fac si eu acelasi lucru pentru cei care imi sunt cursanti. Sper ca macar putin sa imi reuseasca.
@Anto,
Aştep să ceri un username şi-o parolă, îţi păstrăm un loc la noi în celulă 
Sărumâna, e foarte fain (atât comentariul, cât şi celula 
).
comentariul tău seamnănă mai degrabă a articol decât a comentariu
A învăţa … o nevoie?
Oare de ce să învăţăm noi adulţii? Oare de ce, unii dintre noi, învăţăm permanent lucruri noi şi nu acceptăm să ne plafonăm?
Se pare că există patru motive importante care ne determină a învăţa:
-curiozitatea “Pot să fac mai bine ceea ce fac?”… “Pot să fiu mai bun?”, “Oare ce voi afla la acest curs?”,
-întâmplarea “Am un job nou, o sa fac şi training” …”M-am întâlnit cu un prieten din altă firma şi el…”, “Mi s-a propus un proiect nou…”
-experienţa “Am încercat şi aşa şi a mers mai bine….”, “Dacă am fost la training, anul trecut am avut rezultate mai bune…”
-criza “Mă descurc greu dacă nu am noţiunile de bază în…”, “Nu pot accesa jobul X fără să fiu calificat în…”, “Mi s-a micşorat numărul de clienţi pentru serviciul …”
Astfel, că ne dăm seama sau nu, după cum ne spun si specialistii, ne regăsim pe mai multe niveluri de competenţă raportate la procesul de învaţare:
Incompetenţa inconştientă – Nu ştiu ceea ce nu ştiu. Nu ştii şi nu ai nici o idee despre ce ar trebui să ştii.
Incompetenţa conştientă – Ştiu ceea ce nu ştiu. Începi sa înveţi. Îţi dai seama de propriile limitări.
Competenţa conştientă – Ştiu ceea ce ştiu. Începi să stăpâneşti meseria, exersezi, controlezi tot ce faci, te descurci.
Competenţa inconştientă – Nu ştiu ceea ce ştiu. După ce ai acumulat suficientă experienţă, totul vine de la sine, e firesc, deja e deprindere.
Şi totuşi, nu ne oprim aici, permanent intrăm în contact cu informaţii noi, oameni noi, participăm la întâlniri, conferinte, simpozioane, traininguri. În astfel de împrejurări, de cele mai multe ori ne dăm seama că nu aveam, până in acel moment, nici cea mai mică idee despre un subiect sau altul (ne regăsim la nivelul 1). Dacă am realizat acest lucru, este extraordinar, am mai făcut un pas, suntem deja la nivelul 2! …când începem sa căutăm, să ne informăm, să învăţăm… Competenţa în orice profesie nu înseamnă doar terminarea unei şcoli, curs, facultăţi sau master. Competenţa este ca o floare la fereastră: îi asigurăm lumina, o îngrijim, o udăm, facem eforturi mai mult sau mai puţin costisitoare, ca această floare să nu se ofilească şi să ne întristeze fereastra.
Într-o societate în care nu se dă importanţa cuvenită formării, educaţiei, dezvoltării personale, rolul trainerilor/formatorilor este de a găsi puterea, răbdarea şi metodele potrivite pentru a schimba mentalitatea “eu atât pot, mai mult nu ştiu” , “eu le ştiu pe toate, nu cred că mai am ceva de învăţat”. Iar primul pas îl faci cu propria persoană. Orice drum, oricât de scurt sau lung, oricât de uşor sau anevoios, începe cu un prim pas.
salutare dragilor,
citesc si recitesc ce a scris fiecare dintre voi si am o senzatie…ciudata!
pe de o parte, ca fiecare dintre voi, ma bucura si ma implineste bucuria invatarii/descoperirii, acumularilor de tot felul.
dar pe de alta parte, ma infurie si imi ridica mari semne de intrebare…..singuratatea aerului asta rarefiat, din care noi, toti cei care invatam/ne invatam, ne gasim resursele pentru a merge mai departe.
e fascinant sa ne descoperim si sa ne redescoperim in fiecare lucru/informatie noua la care ajungem/avem acces, dar pentru mine e teribil de frustrant sa ma uit in jos, in locul din care ne-am desprins si sa vad ca este atat de multa ignoranta
am senzatia, si din pacate din ce in ce mai des in ultima vreme, ca “stiutul” este o povara. si din pacate o percep ca pe o povara a neputintei. sa bnu intelegeti ca nu mai vreau sa stiu , nici pe departe!
ma intreb, si va intreb, ce-ar trebui sa facem sa ducem “stiutul” din zona celor care stiu in zona celor care nu au descoperit placerile lui ” a sti”, sa ajungem sa se intample benevol ca din “propovaduirea” stiutului sa inceapa sa se vada schimbarea in individ.
Daca asta s-ar intampla ( si ma tem ca o sa ia mult mult mult…… timp), cred ca rezultatele ar fi vizibile pentru invataceii in ale stiutului dar si pentru cei care s-ar lasa contaminati de asta!
am senzatia ca avem picatura de apa, stam cu ea in varful pipetei deasupra “paharului” dar ne e teama/imposibil sa o lasam sa cada si sa vecem cum se propaga beneficiile pe care le aduce.
daca-s prea incurcat la minte…..este pentru ca asa sunt prea incurcat la minte
One Trackback
[...] Instigarea la învăţare [...]