Am primit zilele trecute pe email un mesaj de genul celor care au în câmpul de subiect “Fwd: fwd: fwd funny”, urmat de o înşiruire de adese de email (câteva pagini de adrese de email, ceea ce, deşi e off-topic, îmi permit să zic că e periculos şi poate genera SPAM) urmate de câteva paragrafe despre subiectul “funny”. Era un fel de povestioară cu titlul “Dacă te naşti găină nu poţi ajunge vultur”. Foarte pe scurt, (pentru că sunt sigură că foarte mulţi dintre voi aţi primit mesajul respectiv, iar pentru cei care nu aţi citit e redată mai jos), povestea era cam aşa: un pui de vultur crescut între găini, descoperă că poate zbura şi funcţionează ca un fel de catalizator pentru dorinţa de zbor a suratelor sale găini. Acestea din urmă (adică găinile) merg la cursuri, seminarii, citesc cărţi etc., bref învaţă toate cunoştinţele necesare despre zbor, dar cu toate acestea morala zice că ” niciuna nu s-a ridicat de la pământ mai mult decât nişte zeci de centimetri…”.
M-au amuzat, ce-i drept titlurile cărţilor şi cursurilor motivaţionale pentru găini, dar morala mi-a lăsat un gust amar.
Şi m-am gândit că face cumva parte din mentalitatea românească să crezi că nu poţi, să nu dai doi bani pe educaţie/formare, să consideri că succesul nu e legat de educaţie.
Acum legătura cu Obama – la fel ca toţi cetăţenii planetei conectaţi într-un fel la o sursă de informare în masă am găsit astăzi de dimineaţă în poştă tot felul de articole, comunicate, linkuri pe YouTube etc. despre succesul lui Obama. În mod sigur, la naştere, Obama era o “găină” din povestirea de mai sus, peste care s-au suprapus mai multe niveluri de formare – începând cu şcoli de renume şi terminând cu consilieri/ “antrenori” personali în timpul campaniei. Fără a atinge în vreun fel politica şi political correctness-ul, victoria de azi a lui Obama s-a contrazis în mintea mea cu morala povestirii de ieri.
Poate oi fi eu idealistă, dar cred cu tărie că poţi învăţa orice atâta vreme cât îţi doreşti. Şi că sunt foarte puţine şi speciale cazurile în care există o predeterminare care te poate împiedica (cum ar fi să vreau eu acum la aproape 30 de ani şi aproape 1,60 m să vreau să învăţ cunoştinţe şi aptitudini care să mă ajute să devin Miss Univers 
Aşa încât revin cu “instigarea la învăţare” şi vă rog să împărtăşiţi din experienţele de formare care vă sunt cunoscute – aţi învăţat ceva ce s-a dovedit foarte bun într-un anumit moment, aţi învăţat ceva ce părea foarte greu de învăţat (sau ştiţi pe cineva în jur care a învăţat) şi orice alte exemple care să susţină faptul că nu suntem împărţiţi de la naştere în găini şi vulturi şi că orice se poate învăţa.
Dacă aţi ajuns până aici vă mulţumesc pentru timpul vostru şi vă invit să lăsaţi un semn mai jos.
Trainingfully yours,
Diana
–
şi povestea cu pricina:
DACA TE NASTI GAINA NU POTI AJUNGE VULTUR
Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.
Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.
Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.
Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste…
Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.
Si acum, efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii…
Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.
Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat.. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.
Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” s.a.m.d.
Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Galinolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).
Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).
O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.
Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapid pe drumul dezvoltarii.
Iar atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limitante si blocat de gandul negativ.
Mai ales, i se repeta continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.”
Ultimele stiri din cotet confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor.
Dar niciuna nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centimetri…
Loading ...
-ro.png)
12 comentarii
Eu am o alta varianta de poveste – pe care am auzit-o in 1995, la primul meu curs de ToT (spusa bineinteles nu de un roman). De aceea sa-mi fie iertat faptul ca voi face doar o succinta relatate (nu mai mi-aduc aminte chiar toate amanuntele).
Povestea este despre hipopotamita care dorea sa devina prim-balerina la Ansamblul de balet al junglei. S-a dus la prima selectie de sperante la scoala de balet, dar datele fizice innascute nu i-au permis sa intre in “scoala vedetelor”. S-a pregatit acasa cu indirjire si peste ani s-a dus la interviul de angajare anuntat pentru corpul de balet. A fost aplaudata la scena deschisa, dar nu a fost angajata, pentru ca nu se incadra in statura colegelor din corpul de balet. A strins din dinti, dar nu s-a descurajat. S-a intors acasa si a reinceput sa se pregateasca, gindindu-se ca trebuie sa apara si sansa ei. Si asa a si fost. Peste citeva luni, un ONG a decis sa faca un spectacol international, deschis celor care au talente artistice. Hipopotamita s-a prezentat, a demonstrat cum stie de bine sa danseze, si a intrat in programul spectacolului. A venit si spectacolul, hipopotamita a iesit pe scena, a plutit pe acordurile muzicii, in luminile reflectoarelor, publicul a chemat-o la bis, s-a simtit ca o regina. A doua zi, cind s-a trezit, si-a zis: “Am reusit! Am aratat tuturor ca pot fi o buna prim-balerina! Acum vreau sa devin cea mai buna cintareata din jungla. De miine ma apuc sa exersez!”
Aceasta este pilda cu hipopotamita.
La mai bine
cristina
iaca semn in blog:)
foarte cu talc povestea si comentariile.
Multumim!
Mi-a placut mult ceea ce am citit, e foarte adevarat, din pacate societate romaneasca de azi incurajeaza o cu totul alta cultura, o cultura suburbana. Sperantele noastre sunt ca cat mai multi dintre noi vor vedea care este adevarul, si vor alege calea bunului simt si al profesionalismului.
Problema principala este faptul ca multi considera ca “scoala” rezolva totul si daca ai o diploma esti OK. In cultura noastra se pune prea putin accentul pe dezvoltarea abilitatilor si a competentelor practice. De aceea atat vulturul cat si gaina daca stau la birou si invata cum sa zboare, vor avea putine sanse sa …zboare. Cred in importanta motivatiei pentru ca oamenii sa se autodepaseasca incepand chiar cu viziunea lor despre viata, viitor, dezvoltare personala. In mod sigur in fiecare om se gaseste un mic vultur, dar omul trebuie sa-si constientizeze acest aspect si sa-l dezvolte. Cunosc foarte multi tineri , care din pacate, nu-si dau seama de potentialul pe care-l au si de aceea accepta sa ramana gaini, deoarece au fost educati si formati in gospodarii de gaini. Gainile create de regimul trecut. Trebuie sa ducem un suflu nou in formare si sa fim in primul rand noi, formatorii, un exemplu motivational foarte puternic….
Succes.
Excelent articolul si povestea. SUNT de acord cu Adrian si Claudia dar indiferent cate formari ai daca nu ai acel strop de noroc care sa te ajute sa pui in practica ceea ce ai invatat ……..este greu. Exemplul hipopotamitei este incurajator. Multumesc .
@Cristina,
foarte faină povestioara. Mulţimiri pentru contribuţiile tale care aduc multă plus-valoare.
@claudia,
bunul simţ şi profesionalismul sunt şi la mine în top într-un posibil “decalog al formatorului”.
Societatea e făcută şi din noi şi dacă fiecare, în bucăţica lui, în sala de training, acasă, pe stradă, face lucrurile ceva mai bine în fiecare zi şi îi inspiră sau îi ajută şi pe alţii să înveţe, când tragem linia, societatea românească va fi ceva mai bună.
Continuu să cred că, prin natura şi expunerea meseriei noastre, formatorii (de ori fel – traineri, învăţători, mentori, profesori etc.) sunt în primul rând în tranşeele unei schimbări în bine.
Mulţumiri.
@Adrian
Şi eu am o problemă cu “sportul naţional vânare de diplome”, la fel şi mulţi colegi traineri (ca de ex. Ion în articolul “Diplomă de vânzare” sau “cunoştinţe, deprinderi, aptitudini”? – http://www.formare.info/corner/?p=859)
O găină cu diplomă de vultur chiar ştie să zboare? Nu cred, dar dă bine la CV
Şi îmi place tare mult îndemnul tău pentru formatori. Mulţumiri
@anaeli
Când primesc o informaţie, mă gândesc cui altcuiva i-ar fi folositoare. Aşa a început şi blogul ăsta. Iar când am nevoie de ceva, spun în jur (pe email sau sms la prieteni, în statusul de la messenger, în twitter etc). Aproape întotdeauna cineva ştie ceva de un job, o casă de închiriat, un colaborator, o carte de care eu am nevoie în momentul ăla. E fascinant şi funcţionează de mai mulţi ani. Dar e ca un muşchi care trebuie antrenat. La job însă trebuie adăugat şi antrenament constant ca să funcţioneze norocul, exact ca în exemplele de mai sus cu jucătorul de golf şi hipopotămiţa .
Cred în câteva vorbe referitoare la noroc. Cea mai faină dintre ele este “It’s a funny thing, the more I practice the luckier I get” a lui Arnold Palmer, jucător american de golf. Şi cred că şi povestea cu hipopotămiţa ne zice acelaşi lucru. Cred că dacă ne “încăpăţănăm” să facem lucrurile bine, tot mai bine, până la urmă apare şi norocul.
Sunt foarte multe resurse (şi în primul rând informaţie) pe care nu suntem obişnuiţi să le punem la comun. S-ar putea ca ceva ce mie nu-mi trebuie / nu-mi doresc în acest moment (cum ar fi jobul de Training Manager pe care l-am publicat-o zilele trecute), pentru altcineva să fie valoros, să reprezinte un “noroc”.
Eu îmi cultiv norocul în mod permanent
Pentru orice resursă, informaţe etc. de care are cineva nevoie în domeniul trainingului/formării, am creat zilele trecute pagina de întrebări. Poate nu ştiu eu sau colegii mei, dar s-ar putea să răspundă altcineva
Mulţumiri.
Diana, am primit si eu mai demult povestioara si m-am amuzat, pentru ca din vederea mea psihologica face foarte mult sens. si pentru ca am primit formari si informatii in muuuulte dintre domeniile de ‘crestere’, ma rog, cu alte denumiri, ca erau pentru oameni.
nu poti, oricat ai incerca, sa depasesti anumite limite facand CA ALTII. asta cred ca e marea greseala a dezvoltarii personale, a putut cutare, voi putea si eu LA FEL.
in viata nu e de ajuns sa facem ca tommy the engine train ‘i think i can, i think i can’ si gata, urcam panta.
subscriu ca cei mai buni traineri pe care i-am cunoscut se bazau pe bunul-simt. doar sa cred ca pot sa cresc nu e suficient. trebuie sa vad si in ce directie.
Interesanta povestioara. Chiar mi-a captata atentia. Succes in continuare.
@Monica,
nu pledez nicicum pentru învăţarea de tip “fă ca alţii / reţeta succesului / modelul x”.
Zic numai că, atâta timp cât ai direcţia (ştii ce vrei, încotro mergi, ce trebuie să înveţi & să faci ca să ajungi acolo etc.) orice (cu paranteza de mai sus ref. imposibilităţi fizice / cazuri particulare etc.) se poate învăţa.