E întrebarea pe care o punea Michael Jackson oamenilor cu care lucra, atunci când aceştia veneau cu ultima formă a ceea ce lucraseră. “Crezi că poţi mai bine de atât?”
E o întrebare îndrăzneaţă, neliniştitoare şi care te provoacă să dai ce ai mai bun în tine. E antidotul lui “las’ că merge şi aşa”.
Şi este, într-o formă sau alta, regăsită în toate cărţile de dezvoltare persoanală, succes, vânzări, management, leadership etc. Probabil că aţi auzit la training sau aţi citit pe undeva una sau mai multe din expresiile: Dă 110%. Dă valoare adăugată. Fii cel mai bun în ceea ce faci.
Prietena şi colega mea Letiţia, povestindu-mi despre obiceiul lui Michael, mi-a ridicat la fileu o altă întrebare. De câte ori ne punem întrebarea “Crezi că poţi mai bine de atât?” atunci când terminăm de făcut ceva? De câte ori putem spune cu mâna pe inimă “Da, am dat din mine tot ce am putut mai bine”?. Ar trebui de fiecare dată.
Cum ar fi să ne introducem în agendă, ultimul punct pe ordinea de zi răspunsul la întrebarea asta?
Ce legătură are cu formarea? Cred că o componentă esenţială în a face tot ce poţi mai bine este să fii tot mai bun în ceea ce faci. Indiferent ce faci. Şi aici intervine formarea. În interviul de zilele trecute Andy Szekely povesteşte că în primii ani mergea la training minim 30 de zile pe an. Jefrey Gitomer spune în filosofia lui de business “ I strive to be the best at what I love to do” (Mă străduiesc să fiu cel mai bun în ceea ce iubesc să fac ). Tom Peters povesteşte într-un articol cu poveţe pentru depăşirea crizei că e esenţial să “raise to the sky the standards of excellence by which you evaluate your own performance.” (ridici până la cer standardele de excelenţă prin care îţi evaluezi propria performanţă).
Putem să facem mai mult decît facem? E ceva ce putem învăţa, din orice sursă, astfel încât să facem mai bine ceea ce facem? O întrebare pentru fiecare zi şi pentru fiecare plan de învăţare făcut.
Să avem parte de experienţe faine de învăţare !





























-ro.png)


3 comentarii
Ca să poți să faci acest lucru – respectiv să-ți adresezi o astfel de întrebare la finalul zilei trebuie să nu ai o doză prea mare de ego. Să poți să te gândești că e loc de mult mai bine în privința propriei persoane. Este foarte ușor să gândim acest lucru când vine vorba de alte persoane. Este ceva mai complicat când vine vorba de propria persoană…
Întotdeauna le spun celor cu care lucrez că cele mai importante lucruri in viaţă sînt cele mici, pentru că ele fac diferenţa. Cînd e vorba de lucruri mari şi importante, de obicei se adună energii, idei, bani, personalităţi, curente de opinie, campanii de promovare, etc. (Am aflat mai tîrziu că nu am fost originală, ci că mulţi alţii au spus acelaşi lucru în diferite forme…)
Cînd însă e vorba de lucruri mici, mărunte, puţin importante, multă lume le consideră banale şi nu le acordă atenţie. Iar aici apare diferenţa între bine şi excelent, măcar că ne gîndim de exemplu la diferenţele între serviciile furnizate de unele bănci sau hoteluri …
Iar întrebarea din titlul articolului este pentru mine deosebit de relevantă pentru tot ceea ce facem “de obicei”, în mod curent, pentru toate acţiunile realizate şi deciziile luate “pe pilot automat”, fără de fapt să ne gîndim de ce şi cum facem ce facem.
Adică eu cred că nu ar trebui să-i dăm voie creierului, pe cît posibil, să-şi ia vacanţe prea lungi sau prea dese, dacă vrem să ne fie mai bine făcînd lucrurile mai plăcut, mai bine, mai repede …
Personal, imi raspund tot timpul ca mai pot. Si daca nu mai am timp cateodata sa imbunatatesc a nu stiu cata oara ceea ce fac, atunci sigur tin minte pentru data viitoare. Mai mult de atat, am inceput de ceva vreme sa ma intreb “pot fi mai bun de atat” (nu in ceea ce fac, ci ca cine sunt)…si aflu ca zi de zi pot fi un om mai bun.
PS: Da, am revenit…de aseara…incet incet ma reacomodez cu Internetul…telefonul inca nu il am
One Trackback
[...] Continuarea pe http://www.formare.info/corner/parerea-mea-de-trainer/crezi-ca-poti-mai-bine-de-atat/ [...]