Poate aţi trăit în copilărie sau adolescenţă măcar un moment în care un părinte, un bunic sau altcineva din familie v-a ţinut o “prelegere” despre cât e de important să înveţi, “să ai carte”.
În discuţiile de acest gen cu ai mei nu era vorba de note sau diplome, ci de învăţarea în sine. “Lasă televizorul, mai bine citeşte o carte” e o replică pe care am auzit-o de multe ori.
Mai târziu, în toate memoriile pe care le-am citit – de la lideri de state la oameni de afaceri, scriitori, artişti, sportivi, etc. – există multe referiri la procesul de învăţare prin care au trecut înainte de a reuşi, de a se afirma, de a fi foarte buni/ cei mai buni în domeniul lor.
Aşa că am crescut cu sentimentul că învăţarea e de bon ton, e cool, e “foarte tare”. Şi că e interesant să mă uit cum au învăţat acei oameni astfel încât au devenit foarte buni.
În România ultimilor 20 de ani observ un fenomen invers ciudat – învăţarea devine uncool. E luată în derâdere la TV, în programele matinale de la radio, în presa scrisă. Cei care învaţă sunt un fel de “intelectuali fraieri”, depăşiţi ca importanţă de “modele” care abia vorbesc bine limba română, care sunt faimoase nu pentru că au făcut ceva remarcabil în vreun domeniu, ci pentru că au luat-o pe scurtături, au născut un scandal sau natura i-a dotat cu diverse însuşiri fizice pe care le expun cu generozitate 
Am cunoscut sau am descoperit indirect (pe internet, prin recomandări, în reviste de specialitate etc.) oameni dedicaţi, pasionaţi de ceea ce fac, cu un angajament pentru calitatea muncii lor, vorbind cu modestie despre rezultatele lor şi spunând că mai au încă de învăţat. Oameni care se ţin la curent cu noutăţile din domeniul lor, care fac cercetare, merg la conferinţe/alte evenimente de învăţare în domeniul lor, comandă cărţi în străinătate, sunt parte din comunităţi de practică, sunt abonaţi la tot felul de resurse de învăţare. Indiferent de domeniu – de la consultanţă la training, la organizări de evenimente, accesorii vestimentare, paraşutism, turism, medicină, PR etc.
Pentru că astfel de oameni există – şi e plin internetul de bloguri de specialitate în aproape orice domeniu – înseamnă că aceste lucruri încă se întâmplă. Doar că ştiu despre ele doar câţiva oameni din acelaşi domeniu.
Mă întreb şi vă întreb – cum putem face drumul invers? Cum putem face ca învăţarea să fie cool?
Loading ...
-ro.png)
6 comentarii
Atata timp cat procesul de invatare va fi asociat in continuare cu sistemul vechi prin care o diploma iti asigura un loc de munca nu vom reusi niciodata sa schimbam ceva.
)
1. Este nevoie de sincronizarea invatamantului cu piata locurilor de munca pentru a schimba ceva.
2. Daca in invatamant s-ar folosi cateva din tehnicile de training cu siguranta ar fi mai interesant la scoala
3. Ca sa se intample asa ceva este nevoie de curaj din partea celor cu putere decizionala si de suport din partea tuturor care inteleg pe deplin procesul de invatare.
Va recomand sa urmariti cuvantarea D-lui Ken Robinson in care spune foarte interesant ca “schools kill creativity”. – http://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity.html
Cand eram in scoala generala si impartaseam amicilor cu care imparteam terenul de basket ca am citit un roman in week-end eram vazut un pic “ciudat”. Abia ceva mai tarziu, pe la liceu am gasit persoane care sa impartaseasca experiente similare. Eu consider ca necesitatea de invatare trebuie inteleasa cat mai devreme ca modalitate de dezvoltare personala si profesionala. Varsta la care poate fi perceputa in acest fel invatare cred ca este la inceputul liceului. Ca un licean sa poata intelege ca e necesar pentru el sa invete, este nevoie de cel putin un adult care sa vina cu exemple concrete de reusite si oportunitati pe care tanarul licean va putea sa le fructicife prin invatare si pregatire consecventa. La nivelul intavatamantului obligatoriu sunt furnizate informatii, nu si motivatii, sau mai bine zis nu se incearca declansarea motivatiei interne a elevului in directia invatarii. Ce solutii ar fi? Consider ca trebuie lucrat in primul rand la profesorii care vin in scoli, mai bine zis, trebuie realizata o selectie atenta. Apoi in media promovarea non-valorilor trebuie oprita. Multi pusti vor sa fie ca gigi( nu cred ca merita nici macar G) sau ca diversi cantareti cu nume de alimente. Eu as iinterzice anumite posturi care promoveaza asemenea muzica si personaje. Poate totusi existenta exempleor negative ar trebui sa ajute, insa ele nu sunt puse la colt, ci din contra mediatizate pozitiv. O alta solutie( cea mai viabila as zice) este aceea ca fiecare parinte sa isi educe copilul intr-o anumita directie, sa ii fac un cadou o carte sau un CD cu un anumit fel de muzica, un abonament la o biblioteca, la un centru cultural.
Numai asa poate fi dezvolta motivatia interna de a dori sa inveti, pentru ca pana la umra “it’s all about motivation!”.
Si ce ne facem cu cei multi – prea multi din pacate – care nu au trecut pe la scoala in viata lor si nu stiu sa scrie sau sa citeasca???
Si pe unde mai avem la sate sau in micile orase biblioteci si bune exemple in sensul promovarii modelelor pozitive???
Si prin marile orase, chiar daca avem si scoli si biblioteci si cluburi… de cultura, avem parintii ocupati; avem parintii chiar daca “liberi”, preocupati de ziua de maine!!
Suntem cu totii mai mereu incruntati, nervosi, fara rabdare si cu o mare dorinta de a reusi sa facem fata, ascunsa undeva adanc in suflet, dorinta care o transferam asupra copiilor nostri in forma pretentiilor si asteptarilor crescute fata de rezultatele lor la invatatura; cred ca pana noi adultii – indiferent daca parinti, dascali, specialisti ce vin in contact cu copilul nu ne vindecam de elitism, ca indivizi si apoi ca societate, pana nu invatam sa comparam fiecare copil cu el insusi si nicidecum sa ne centram competitiv si concurential, comparandu-l mereu cu de ceilalti, pana nu invatam sa oferim inainte de a cere, NU VA TRECE!!! Boala grea ignoranta si mai grav e ca a devenit spectacol. In educarea adultilor cred ca putem gasi solutia, dar cine-i va determina sa invete inainte ca unii dintre ei sa vada efectele dezastruoase ale propriei atitudini?
O data cu venirea toamnei, “de nevoie”, ma aflu in postura de a merge “obligatoriu” la un curs postuniversitar (care este bineinteles, “obligatoriu”, pentru cei care doresc sa fie si dascali, aplicandu-se o lege care a intrat in vigoare, undeva in 1997). Un modul de start ale acestui curs este Pedagogia. Personal, venind din anii ‘90 si ceva, cand inca nu se pomenea in sistemul de invatamant universitar romanesc de acesta materie pentru cadrele didactice din mediul universitar, acum, am descoperit cu mare surprindere ca nu este intamplatoare aceasta cerinta. Este o surpriza placuta, chiar minunata, si completeaza superb ceea ce se face la un curs (banal, sa ma scuze unii organizatori) de formatori de formatori, care se adreseaza “educarii” adultilor. Din pacate, ceea ce exista actualmente in mediul universitar in care eu activez legat de “a invata”, este depaaarte, mult, mult prea depaaaaarte, de ideologia si conceptele unui astfel de curs care se adreseaza, e adevarat elevilor, dar si studentilor deopotriva. Inertia si spiritul de conservare care exista in mediul meu universitar este infiorator de mare iar cuvantul SCHIMBARE este o unealta a diavolului. Mama mea imi spunea cand eram copil, “Mama, daca ai carte ai parte”, adica o sa-ti fie mai usor in viata, te vei descurca. A avut mare dreptate, dar in acelasi timp m-a “pedepsit” ca sa fiu oarecum fara de liniste si perfectionista cu ceea ce stiu si ceea ce fac iar asteptarile mele sa fie mereu inalte. Dintre toti educatorii mei de-a lungul a aproximativ 35 de ani de studiu formal si non-formal, cred totusi ca mama este cea care mi-a transmis in felul ei simplu, de om fara carte, cu doar patru clase primare la zi, ca “a invata” este “cool”.
Am o idee simpla furata de la un prieten drag.
El e Stefan, noi ii zicem Ș …
Ș e un super misto (uitati-va aici http://www.laptopisetul.ro) si are super idei.
Una pe care v-o transmit si voua.
El a devenit “tatic” la o clasa de gimnaziu. In sensul ca se intalneste cu ei si povesteste despre viata si incearca sa le transmita descoperirile lui si sa ii stimuleze pe copilasi sa isi faca propriile descoperiri.
Daca vrem ca educatia sa fie cool atunci ea ar trebui sa fie prezenta in viata oamenilor. Oamenii considera lucruri cool acele lucruri care sunt caracteristice oamenilor pe care ii admira. Admira oamenii care sunt vizibili pentru ei si care sunt recompensati mai ales social.
Vrem ca educatia sa fie cool. Pai probabil ar trebui sa aratam niste modele de oameni care au invatat si care sunt recunoscuti. Oameni care sa fie prezenti in context si care sa fie cat mai similari cu acei oameni care vad educatia ca fiind uncool.
Invtarea se intampla foarte mult prin imitare. E un simplu control al oamenilor disponibili pentru imitat.
O zi superba
Anto
Şi un comentariu mai lung, sub formă de articol, de la Nicolae Naumof – http://naumof.blogspot.com/2009/11/cunoasterea-este-cool-sexy-si-fun.html