Din promiţătorul trainer care am fost odată a rămas un călăuzitor al învăţăceilor pe calea cunoaşterii sau aprofundării unei limbi străine. De ce nu am zis “profesor”? Pentru că în cazul de faţă are conotaţii negative.
Deci nu mai vorbesc altora despre comunicare, ci aplic ceea ce am propovăduit. Nu-i o soartă foarte rea dacă stau să mă gîndesc bine. Ba chiar mă bucur să contrazic legea care stipulează: “Cine nu ştie să facă îi învaţă pe alţii” 
Pe de o parte pentru că am avut la rîndul meu formatori înţelepţi care mi-au sădit cu multă grijă ideea că “learning should be fun” (zic în engleză nu întîmplător: primii mei traineri au fost în majoritate străini), mă străduiesc să fac şi eu procesul de învăţare cît mai puţin dureros.
Pe de altă parte am experimentat şi eu diverse metode pe propria piele şi am tras o concluzie: cînd înveţi fără să ştii că înveţi, înveţi cel mai bine. Am fost încîntată să văd că profesorul Randy Pausch (poate aţi auzit despre sau aţi văzut “The Last Lecture: Achieving Your Childhood Dreams” ) este de acord cu mine . El îi spune “head fake”, termen împrumutat din sport, dar principiul este acelaşi.
Cu copiii nu am avut niciodată probleme, ei se prindeau uşor în joc şi, la final, constatau încîntaţi că au aflat ceva ce înainte nu ştiau. Oamenii mari, în schimb, îmi dau de furcă. Uite, să dau un exemplu practic. O limbă străină nu se învaţă făcînd exerciţii de gramatică pînă îţi ies pe ochi şi ţi se apleacă de ea, ci fiind în contact cu limba respectivă mereu şi folosind cunoştinţele dobîndite. Aşa că-mi încurajez elevii să citească articole pe teme care îi interesează, să se uite la filme dacă asta îi pasionează, să citească romane dacă cititul este o plăcere şi le spun bancuri în română, croată, engleză, franceză după caz.
Mă privesc atunci cu neîncredere. Cum? Fără chinuri? Măi, da’ io ştiu ce vorbesc? Le explic atunci că poţi învăţa cuvinte învăţînd pe de rost un dicţionar sau le poţi descoperi şi reţine citind un text care te interesează, concentrat fiind pe ce comunică el. Şi că experienţa proprie a dovedit că varianta a doua dă rezultate mai bune pe termen lung. Am dat vina pe sechelele sistemului de învăţămînt comunist, deşi sîntem cu toţii de acord că sistemul acela nu era cel mai fericit.
Nu vorbim acum despre utilizarea umorului în procesul de învăţare. Am văzut că lumea cam este de acord cu folosirea lui, deşi am senzaţia că sîntem mai degrabă de acord cu rolul haiului de a îndulci amarul, de a sparge gheaţa şi a însufleţi atmosfera. O plăcere scurtă ce ce ţine de forma învăţării, nu de fondul ei, dacă doriţi.
Şi vă zic: eu sînt susţinător acerb al ideii că învăţăm mai repede şi mai mult dacă ne place ce facem şi le dizolv reticenţa cursanţilor explicîndu-mă mereu, dar uneori mă întreb dacă nu cumva greşesc eu. De data asta propun tema spre discuţie şi domniilor voastre. Vi s-a întîmplat ca participanţii să se aştepte să găsească un profesor băţos şi scorţos la catedră care să-i scoată la tablă? Să aibe senzaţia că dacă se simt bine, sigur cursul este doar entertainment?
Loading ...
bookblog
CROS
Empower
LumeBuna
7 comentarii
Cind a aflat ca ma ocup de training, fosta mea profesoara de franceza (iar aici folosesc cuvintul “profesor” cu tot respectul pentru cei care stiu sa-si atraga “invataceii” pe viata) mi-a spus la un moment dat: “sa-i observi pe cei cu care lucrezi – nu conteaza citi ani au si cu ce se ocupa – imediat ce vor lua loc in sala de curs se vor transforma instantaneu in “scolari” – cu tot ce e mai rau in aceasta postura: nu recunosc ca nu stiu, se ascund dupa cei din fata sau isi cauta 10 minute pixul in geanta – doar sa nu li se ceara sa raspunda la vreo intrebare, nu repeta cu voce tare ceea ce soptesc la urechea colegului …”.
Am verificat – si de fiecare data, la fiecare curs, caut ca aranjamentul salii sa nu le aduca aminte de scoala …
Iar in ceea ce priveste joaca, umorul si buna dispozitie la curs – si aici ma lupt cu multi dintre cursanti. De exemplu, am un curs foarte serios, unde simulam procese de productie (numai ca produsele se fac din piese Lego sau aplicind tehnici origami, pentru ca altfel este prea greu sa creez adhoc spatii de productie mai specializate). De obicei, grupul tinta este consituit din directori de productie, manageri de diverse categorii – in general persoane cu ceva experienta si functii relativ importante.
Cind le prezint jocul de roluri, toata lumea se infurie – ei, cu pozitia, responsabilitatile si grijile lor, sa-si piarda timpul jucind Lego sau facind barcute?!? (Mai primesc si sugestii sa amin jocul pentru a doua zi, ca sa vina cu copiii!)
Am nevoie de multa rabdare si de multe tipuri de abordari pentru a-i face sa accepte ca si lucrurile aparent neserioase duc la invataminte aplicabile in situatii serioase …
De aceea in orice curs pe care il fac – indiferent de tema pusa in discutie – tot ajung sa includ o parte referitoare la atitudinea fata de viata (cea profesionala, macar) – pentru ca nu prea rabd sa vad cum cei din sala (indiferent de virsta) cred ca totul in viata trebuie suportat, in loc sa creada ca totul in viata trebuie sa ne faca placere …
Oricum, cred ca exista un oarecare progres – si la traineri, si la cursanti (in 1994 eram cursant la un curs de auditori calitate, intr-un grup mai neconventional, as zice – erau niste persoane care fusesera la cursuri prin strainatate si erau mai relaxate in procesul de invatare – cert este ca pe masura ce cursantii se distrau mai mult, trainerul nostru se crispa mai tare, pina ce la un moment ne-a atras atentia ca nu ii acordam suficient respect si a iesit plingind din sala!)
Concluzie? Cred ca depinde de trainer sa stie pina unde merge in relatia cu grupul de lucru.
PS Nu stiu daca este relevant ce-am scris, dar tare mi-a placut tema!
cu drag
cristina
Mă bucur că ţi-a plăcut tema şi îţi mulţumesc pentru comentariu – m-am regăsit în el şi m-am trezit exclamînd: “Aşa e, domnule!”
Am sustinut sesiuni de training pentru o aplicatie web-based angajatilor unei companii foarte mari din Romania. Raspunsul la intrebarea daca toata lumea se astepta la un prof batos, gata cu catalogul sa aplice sanctiuni este “DA”. Oamenii, la toate nivelurile(cu sau fara studii superioar, sefi de echipa sau area manageri) asteptau o astfel de persoana. Intotdeauna cand am citit despre cum trebuie sa se desfasoare procesul instructiv-educativ, m-am gandit la modul in care mi s-au furnizat mie notiunile prin scoala( de la clasa intai pana la facultate). Foarte rar am reusit sa regasesc principiile propuse in predarea din scoala. De aceea, eu incerc de fiecare data( si imi place sa cred ca si reusesc) sa nu fac un curs foarte “batos” pentru ca si eu cred in principiul “learning should be fun”.
As concluziona prin a sustine ideea ca anii petrecuti in scoala au lasat o aprenta destul de puternica asupra modului nostru de a gandi(la nivel de constient si sub-constient), de aceea e foarte important sa incercam sa gandim ca noi si nu ca altii.
Multumim pentru topic!
Legat de invatatura, pot propune ca viitor topic Profesor vs. Trainer? Eu sunt cam la mijloc…
Cristian, îţi mulţumesc şi ţie pentru contribuţie. Am răsuflat uşurată: “Bine că nu sînt singura”
Îţi mulţumesc şi pentru propunerea de articol care-mi sună bine – eu cred că sînt şi-şi 
O las la dospit, cine ştie ce iese? 
V-ar interesa si parerea unui cursant destul de “copt” ca si varsta, format si educat pe vremea regimului comunist?
Atunci cand activitatea de invatare vizeaza un alt segment de varsta, decat cel caruia i se adreseaza in mod obisnuit profesorul, adica copiilor/studentilor, desigur ca avem de-a face cu o “altfel” de invatare, datorita particularitatilor de varsta ale cursantilor. Fireste putem vorbi si de aspecte negative, greu de abordat si de corectat, cum ar fi: idei fixe, prejudecati, orgolii, teama de a nu gresi, emotii puternice, lipsa de respect fata de varsta formatorului, probleme personale, profesionale, familiale etc. Deci e greu cu adultii…De aceea utilizarea strategiilor interactive trezesc de cele mai multe ori spiritele amortite, maresc interesul si motivatia , stimuleaza procesele cognitive si creaza o stare de confort psihic celui venit sa-si desavarseasca pregatirea profesionala sau sa se reformeze. Adultul nu e decat un copil mai mare , cu experienta de viata, trecut prin multe incercari, neincrezator uneori, reticent la schimbare, cu mai putine sperante, dar care valorizat prin activitati de autocunoastere, cunoastere, usor ametit de tehnica brainstormingului,impins sa “sparga gheata” , sa comunice “in perechi, grupe de experti”, va reusi sa realizeze portofolii valoroase, sa puna in practica proiecte inovatoare, dar mai cu seama sa se simta apreciat in grupul de formare, eliberat de fricile nereusitei, capabil de adaptare si integrare in medii si vremuri noi. Am tot respectul pentru formatorul tanar, bine “cladit” ,toba de competente, stapan pe situatie, comunicativ, modest, implicat, surprinzator in maniera de predare,atent la diversitate, magic uneori si cu bun simt!
Am scris undeva, odata:” My students are laughing. I can’t be a bad teacher after all.” La noi, la centru, puteai auzi intotdeauna rasete, chiar hohote de ras, oricand te plimbai printre sali. Folosesc timpul trecut, cu criza asta au cam disparut si cursantii, si hohotele.:(:(