Comentarii la: Trainer – participant, cât de aproape, cât de departe?

de: Catalin but

Catalin but — Mon, 30 Nov 2009 14:17:13 +0000

va multumesc pentru implicare in subiect. Motivul pentru care am lansat tema de mai sus este acela ca in cadrul fiecarui training ai responsabilitatea de a juca un rol foarte important in initierea si dezvoltarea individuala a participantilor. Modul in care prezinti firma din care faci parte si entuziazmul care transcende fiecare cuvant din timpul trainingului fac parte dintr-un proces in care tu lasi o parte din tine in mintea fiecarui participant. In mod firesc te apropii de fiecare caracter prezent in sala. Am propus tema pentru ca imi doresc ca cei care citesc aceste articole sa poata obtine din experienta voastra repere de a controla sala fara a “evoca” anumite relatii de “subordonare”. Trainingul este o experienta care poate schimba vieti daca este facut cu dedicare. Linia care se trage intre a fi prea apropiat sau poate distant in relatia cu participantii la training poate fi chiar …mentinerea legaturii cu fostii participanti.
Ati simtit vreodata nevoia ca trainer extern sa reveniti la un grup care v-a atras foarte mult cu energia lor pozitiva? Daca raspunsul este “da” …si inca nu i-ati contactat, poate ati descoperit unde se trage linia intre a fi apropiat sau distant fata de participantii la training?

de: Bogdan Grigore

Bogdan Grigore — Wed, 25 Nov 2009 13:24:17 +0000

Eu personal jonglez in cadrul aceluiasi training intre a fi aproape de ei si departe. Cred ca tine de flexibilitatea ta ca si trainer sa te poti adapta la sala si la obiectivele pe care le ai in cadrul cursului.

Asta se poate face foarte usor la inceput prin setarea ta ca si trainer in ochii participantilor: care ar trebui sa fie si flexibila dar in acelasi timp si ferma. Astfel atunci cand vei avea nevoie de experientele lor, ei sa aiba incredere sa se deschida si sa te ajute, si nu atat de mult incat cursul sa o ia in alta directie.

Da, ajuta si charisma, si competenta ta asupra subiectului cursului, dar nu sunt suficiente. Eu consider flexibilitatea calitatea care te ajuta cel mai mult sa te apropii sau controlezi o sala atunci cand ai nevoie

de: Cristina Musat

Cristina Musat — Wed, 25 Nov 2009 07:43:43 +0000

Este o intrebare interesanta – si chiar nu mi-am pus-o ca atare niciodata. Ceea ce am facut sa de fiecare data a fost sa stabilesc in clar regulile jocului de la inceput.
Si aici deschid o paranteza – eu am inceput sa invat limba franceza la 35 de ani (de la zero – nu sa imi improspatez cunostintele din scoala). Cu aceasta ocazie, am cunoscut o profesoara extraordinara (d-na Elena Gorunescu), aflata la o virsta la care multi din semenii nostri si-au pierdut entuziasmul si pofta de viata. Ea insa era plina de o energie pozitiva pe care o transmitea tuturor, cu o generozitate si o caldura umana rar vazute. Ea m-a intrebat o data, dupa ce aflase cu ce ma ocup, daca am observat ca omul care se inscrie la un curs se transforma, aproape instantaneu, intr-un elev (adica apar acele comportamente specifice multor elevi – nu il privesti in ochi pe profesor, crezind ca astfel nu te observa, te ascunzi dupa colegul din fata, nu recunosti ca nu ai invatat, chiar daca este evident acest lucru, etc.). Dupa ce mi-a pus aceasta intrebare, a inceput parca sa mi se ridice un val de pe ochi si am inteles ca relatia trainer – participant, pentru a avea sanse de succes, trebuie sa aiba loc intr-un mediu care sa nu aiba nimic “scolaresc” in el. Iar trainerul este clar responsabil de acest lucru, fie ca ii este usor (si reuseste cu unele grupuri aproape imediat), fie ca uneori nu izbuteste ca in cele citeva minute sau ore de inceput sa atraga grupul intr-o zona libera de constringerile de tip profesor – elev.
Nu mi-am pus problema de a fi aproape sau distanta (poate pentru ca eu de felul meu sint o persoana distanta si imi trebuie ani pina sa capat incredere ca sa devin apropiata de cineva), in schimb nu ma pot abtine sa nu ma entuziasmez atunci cind intru in anumite domenii pe care eu le consider de valoare. Iar acest entuziasm cred ca se transforma in energie pozitiva, pe care participantii o simt – iar unii intra in sinergie – desi uneori am avut si reactii ostile – de la cei care vor sa primeasca doar solutii, nefiind interesati de drumul de la problema la solutie.
Nu stiu daca am raspuns la intrebare – dar in mod clar nu cred ca autoritatea este utila in relatia cu participantii la un training. Mai vorbeam cu cineva acum vreo doua luni ca nu consider ca ar trebui discutat de “autoritate”, ci cel mult de “putere” in relatia trainer – participant, iar puterea apare si din cunoastere, carisma, nu numai din subordonare si teama.