Am discutat în ultima lună cu mai mulţi colegi traineri despre modificările recente aduse statutului trainerului/formatorului în România. De la începutul acestui an “ poate fi formator al furnizorului de formare profesională persoana care are pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor dovedită”.
Dovada poate fi atât urmarea unui curs de Formator/Formator de formatori, cât şi experienţa în funcţii didactice (învăţământul profesional, tehnic şi liceal, învăţământul superior – asistent/lector/conferenţiar/profesor universitar).
Fac parte dintre oamenii care au un mare respect pentru funcția de învățare, indiferent că această funcție se referă la traineri, dascăli, profesori universitari, coach-i, facilitatori de procese de învățare, gazde ale unor comunități de practică, învățători, lectori, mentori.
Și în cazul învățării se aplică proverbul “omul sfințește locul”. Un om dedicat muncii sale va avea o funcție educativă autentică, indiferent de locul/mediul/domeniul în care activează. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între abordarea, metodele, procesele de învățare aplicate în mediul formal și în cel non-formal, între învățarea pentru adulți, învățarea pentru adolescenți și tineri, învățarea pentru copii.
E destul de uşor şi de ieftin să obţii o diplomă oarecare de formator. Mi se pare mult mai relevant pentru un trainer ce spun participanţii decât ce defineşte legea. Şi ce spune vocea breslei despre ce înseamnă să fii trainer. Aşa că vă lansez provocarea de a răspunde la întrebarea ce înseamnă pentru tine un trainer bun? Ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?
Loading ...
-ro.png)
10 comentarii
Buna Diana,
Raspund cu placere la provocarea ta, evident dintr-o perspectiva pur personala.
In primul rand, observ ca exista o nevoie dobandita a majoritatii romanilor de a avea o hartie care sa le sustina invatamintele sau mai bine zis faptul ca au participat la ceva (experienta de invatare de orice natura). Nu marea majoritate, dar macar o parte sunt si trainerii care fug dupa acreditari din aceeasi perspectiva. Imi aduc aminte de o reclama pe care am vazut-o la TV cu greierele si furnica. Era reclama unei banci, si vorbea despre credite si economii. Asa sunt si trainerii din categoria asta, furnicute. Aduna teancuri de hartii, acreditari, intocmai ca mai tarziu sa regaseasca toate resursele de care aveau nevoie chiar in ei. E rautacios sa spun, dar tot o spun.. inainte se tineau icoane pe pereti, acum se tin acreditarile oamenilor.
De multe ori, cred ca e impropriu sa o numesc experienta de invatare. Faptul ca niste oameni participa fizic la un program de pregatire nu inseamna ca au si fost atenti. Daca au fost atenti, nu inseamna ca au inteles ceva. Daca au inteles, nu inseamna ca au si pus in practica. Daca au pus in practica, nu inseamna ca vor pune in practica de fiecare data cand va fi nevoie in viitor. Implicit, participarea la un program de formare nu inseamna neaparat ca oamenii ca au si invatat ceva acolo. De aceea, rar am incredere intr-un program de formatori, in solutii singulare ce promit retete cheie, ca la doctor.
Respect la fel ca si tine functia de educatie, in orice forma se concretizeaza. O sa-i generalizez titulatura persoanei care ii invata pe ceilalti si ii voi zice dupa cum personal cred ca merita: “maestru”.
Cred ca maestrul este persoana cu niste competente cheie care sustin un transfer bun al invataturilor, in tot ansamblul lor. Dintre aceste competente, cred ca cea mai puternic vizibila si traita este modestia. Cred ca experientele anterioare ale persoanei il aduc intr-un asemenea stadiu si mai cred ca rolul de maestru nu este pentru oricine.
Pe principiul viata bate filmul, privind din perspectiva obiectivelor de invatare, cred ca experienta traita bate diploma (macar in domeniul asta).
Cu prietenie,
Alexandru Popa (Popic) – branyac@gmail.com
Un raspuns simplu.
Produce invatare. Adica modificare la nivel de cunostinte, competente sau comportamente. Daca reuseste asta nu conteaza ce metoda foloseste (chiar si masajul la picioare).
Drept e ca sunt metodologii care au probabat ca produc schimbarea daca se aplica.
Dar daca totusi faci ceva (orice) si apare invatarea atunci esti un formator bun. Punct.
Trainerul de la primul meu curs de ToT zicea ca un bun trainer poate avea rezultate bune indiferent de domeniul in care se va desfasura actiunea de training, spre deosebire de un bun specialist, care nu intotdeauna va putea fi bun ca trainer nici chiar in propriul lui domeniu de specialitate. Iar noi, incepatorii, i-am spus ca exagereaza – cum poate, de exemplu, un amator sa fie trainer in domeniul fizicii nucleare!??!! Raspunsul a fost ca daca vrei poti, chiar daca nu imediat si cu destul de mult efort. Si am intrebat atunci de ce nu este adevarat acest raspuns si pentru un specialist, care prin exercitiu sa devina un bun trainer. Iar raspunsul a fost: poate oricine sa fie leader? Daca da, atunci oricine poate sa fie trainer.
Ce am inteles eu din aceasta discutie din 1995 este ca trainerul trebuie sa actioneze mai mult la nivel afectiv, decit cognitiv sau comportamental. Adica sa-l faca pe celalalt sa isi doreasca sa invete si sa utilizeze temele abordate de trainer, nu neaparat sa transmita cunostinte sau sa formeze deprinderi (acestea se pot obtine mai usor in grup sau individual). Deci trainerul este un specialist de dezvoltare personala deghizat sau un misionar atipic, cu rolul principal sa-i faca pe ceilalti sa gindeasca, sa se cunoasca, sa se dezvolte – practic sa dea o sansa celor care nu invata pentru ca nu stiu sa invete.
De ce? Pentru ca in multe situatii apare impotrivirea participantilor la training, pentru ca multi adulti se considera “clienti” ai procesului de training, nu “participanti” la procesul de invatare, pasind intreaga responsabilitate trainerului si transformindu-se subit in “scolari” nedisciplinati. Situatie care-l face pe trainer sa lucreze doar la nivel afectiv, daca vrea sa obtina ceva bun pe parcursul actiunii de training. Stiu ca exista multe teorii in educatia adultilor, dar aceasta e preferata mea, chiar daca uneori este inconfortabila la inceput pentru unii dintre participanti. Deci ar trebui oare trecuta la “Asa da!” sau la “Asa nu!”?
Un trainer bun?
un trainer care te face sa exclami, la finalul trainingului, cu un entuziasm de care nu te credeai in stare: “imi doresc sa fiu mai bun si sunt convins ca pot fi”
Un trainer prost?
)
un trainer care te lasa sa pleci de la trainingul lui cu o stare de agresivitate de care, mentionez din nou, nu te credeai capabil (am trait-o in calitate de participant la un training la o firma cu mare renume si nu doar eu, ci toata grupa. Si am mai dat si multi bani sa il facem. Si, din pacate o spun, eram multi mult mai informati ca persoana respectiva. Ba unii dintre noi am fi tinut trainingul, zic eu mult mai bine. Dar persoana avea hartia
Buna,
Cristina nu sunt deloc, dar deloc de acord cu ce a zis trainerul de la primul tau TOT.
Cred ca descrie altceva in nici un caz un trainer.
Trainer = Formator; Asta inseamna ca responsabilitatea lui este sa produca cunostinte, competente si comportamente.
Perspectiva prezentata e portretul mai degraba a unui psihoterapeut, preot sau orice altceva.
Responsabilitatea unui trainer nu este interventia la nivel de emotii (desi se foloseste de acestea).
Trainerul nu trebuie sa ii lumineze pe participanti sau sa le intre in suflet. Mi se pare ca asa ceva ar fi o asumare exagerata. Stiu ca aceasta pozitie este flatanta dar in nici un caz utila.
Si referitor la perspectiva, pe care am intalnit-o in destule ocazii, cum ca trainerul are un dar, ca daca il are poate sa faca training pe orice …samd, sunt complet in dezacord cu ea. Poate ca daca este doar rol de facilitare ar mai trece (desi nici acolo nu sunt convinsa), dar mi se pare imposibil (daca nu chiar distructiv) sa mergi sa ii inveti pe participanti despre ceva pe care tu nu esti expert. Eu personal, l-as scoate afara din sala oricat de cu har ar fi el in a crea emotie in mine.
Am auzit de multe ori de persoane cu har care nu aveau habar de subiect si de experti care nu aveau har. A doua categorie a produs rezultate pe cand prima i-a facut doar pe participanti sa se simta mai bine nu sa invete ceva (ceea ce inseamna ca trainingul in prima situatie a fost o pierdere de timp)
ps: daca faci o analiza de necesitati si reglezi asteptarile situatia din ultimul paragraf nu se va intampla niciodata.
Clarificare – Anto, punctul meu de vedere nu este nicicum egal cu ideea ca un bun trainer se poate duce nepregatit in fata participantilor, doar pentru ca este un bun facilitator. Am spus doar ca, daca vrea sa fie un trainer intr-alt domeniu decit cel in care este specialist, poate. Adica poate invata, se poate pregati adecvat si la un moment dat poate considera ca este capabil sa se prezinte in fata participantilor. Ca nu este obligatoriu si nici recomandabil sa se faca asa ceva adesea, este corect. Dar totusi este posibil, chiar daca improbabil in majoritatea situatiilor practice.
numai bine
cristina
Buna Cristina,
Dupa raspunsul tau inseamna ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Daca trainerul se pregateste adecvat si invata … devine specialist.
Atunci suntem de acord intri in sala fie cand esti fie cand ai devenit specialist in domeniul respectiv (independent de nivelul de har)
In consecinta amandoua suntem in dezacord cu ce ti-a zis trainerul de la primul tau TOT
Imi pare rau – tot nu ai inteles ce am vrut sa spun. Daca vrei sa continuam clarificarile, o putem face in particular, pentru a nu-i deranja pe ceilalti participanti la aceasta discutie.
Eu sunt trainer in IT. Ce pot eu sa spun:
- cineva din afara IT-ului, oricat de bun trainer ar fi, nu va putea tine un training de IT decat dupa ce a studiat mult si bine si (eventual) a si lucrat in domeniu. Si atunci nu mai este din afara IT-ului.
- un bun specialist de IT nu este si un bun trainer. De fapt, in IT, constat ca cei mai buni specialisti au (in general) abilitati de comunicare foarte reduse. Ei stiu foarte bine ce trebuie facut, dar nu pot explica.
Eu nu sunt un mare specialist in IT si nici nu am acele “haruri” de mare trainer. Dar incerc sa compensez asta printr-o minutioasa pregatire a temei, din toate punctele de vedere (nu numai tehnic). Incerc sa sintetizez informatia, sa o adaptez la nivelul participantilor, sa o imbrac intr-o haina prezentabila si sa o servesc digerabila.
Daca e suficient? Cred ca intotdeauna e rost de mai bine.
Felicitari pentru tema de dezbatere! Este mereu actuala pentru ca performanta trainerului genereaza consecinte, atat la nivel perceptual, dar si la nivel comportamental pentru participanti.
As avea cateva comentarii.
In primul rand, sa facem distinctia clara intre educatie si training. Educatia presupune un proces lung de invatare ce ar trebui sa se desfasoare intr-un cadru formal, supus unor riguri si legi clare. Trainingul presupune flexibilitate si cadrul de manifestare este extrem de larg. Intrebarea ce se pune: cine poate fi trainer?R: De la un coleg de munca la o persoana dedicata 100% formarii altor persoane. Si aici se nasc alte intrebari: Ce cunostinte si abilitati ar trebui sa aiba un trainer pentru a fi de succes? Cum se masoara acest succes/performanta? Raspunsurile nu pot fi date intr-un comentariu, avand in vedere importanta tematicii.
Personal, cred ca cei ce doresc sa-si dedice viata formarii altor persoane trebuie sa treaca printr-un proces formal de invatare si evaluare in vederea acreditarii. Acea certificare nu ii va garanta ca va fi un trainer performant, ci ii da un punct de pornire. Trebuie sa ne asiguram ca formatorul detine cunostinte de psihologie, pedagogie, metodica. Abilitatile personale nu pot fi, in schimb, usor masurate (testele psihometrice sunt un instrument foarte bun in acest demers). Evaluarea performantei programelor de training presupune un proces riguros (vezi studiile profesorului Donald Kirkpatrick) unde feedback-ul participantilor joaca un rol important (insa, nu definitoriu. Pot fi situatii unde, perceptual, participantii au o parere foarte buna despre trainer/curs fara a genera schimbarile comportamentale dorite.).
Si ca sa inchei: sunt foarte multe persoane ce sustin ca sunt experti in cursuri comportamentale (soft skills), lucru greu verificabil din afara, apriori, si de aici, riscul expost. In schimb, sunt multi ‘traineri” specializati in cursuri de management/business fara a avea un trecut educational relevant (In acele cazuri nu mai putem sa facem apel la toleranta si la creditarea acestor persoane. Este vorba de impostura.) si experienta practica. Un exemplu doar: mai toate firmele mari de training organizeaza cursuri de leadership cu traineri ce nu au studii, experienta, cercetari in domeniu. Presupusele abilitati personale (ca participant nu le pot verifica 100% exante) trebuie sa fie dublate de pregatire si experienta. Altfel, impostura este cuvantul de ordine.
O buna resursa este http://www.businessballs.com/
Multumesc!