Portret de trainer – Roxana Mocanu

Roxana MocanuCum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

R.M. La acea vreme, descoperirea mea nu avea nume; cochetam cu ideea de a desena un curs pentru o bijuterie de dicţionar de artă – McGrove, de la MacMillan – 34 de volume – mai multe decât are toaaată Encyclopaedia Britannica, 41.000 de articole, 6.700 autori, 6000 lire sterline. L-am susţinut în fața colegilor mei din echipa de vânzări, le-am secondat prezentările pe teren, în fața posibililor clienţi, am încurajat conversaţii de feedback și lecţii învățate după fiecare vizită, apoi s-a schimbat perspectiva: au apărut rezultatele, am început să fiu solicitata pentru cursuri de vanzare, de produs, de iniţiere, pana când am descoperit gustul succesului prin alţii și responsabilitatea; și am dorit să studiez.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

R.M. E o meserie care se lasă furată de la alţii și se învaţă practicând, exersând, cerând și primind feedback, acordând fin frecvențele învățarii fiecarui participant, a grupului de studiu, a facilitatorului.

Am avut doi mentori – unul român, altul britanic; unul mi-a insuflat pasiunea și valorile, celuilalt îi datorez „respiraţia”, anvergura, îndrăzneala. O paranteză, aici: când scriu „mentor”, citiţi „contract de mentorat”, la finele caruia eram alcătuită din aceeaşi plămadă, dar construită altfel, aşa cum căzuserăm de acord, mentor și mentee .

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

R.M. Oglinzile, jocul secund, armonia, crâmpeiul de viitor care se întrevede din prezent.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

R.M. Responsabilități față de client sau angajator, responsabilități față de cursant, responsabilități față de profesie; o sugestie validă vine din partea Codului de conduită propus de ITOL membrilor săi.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

R.M. Mă folosesc de o unealtă pe care v-o recomand –  CPD, Continuing Professional Development - care mă ajută să fixez o țintă nouă de dezvoltare, să îmi dau cuvântul față de mine însămi și apoi să mă ţin de cuvântul dat.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

R.M. ITOL

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

R.M. Reflectez la întreaga zi, măsor, reproiectez, îmi imaginez parcursul zilei următoare; în general, nu prea dorm. :)

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

R.M. Într-un fel, sunt încă la început…

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

R.M. Chiar eu am spus “Gata!” când am descoperit procesul învățării, în momentul în care am facut distincția între învățare – learning și training – instruire [sic] și am fost în stare să privesc învățarea în perspectiva ei globală.

Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

R.M. Adresez o intrebare cu premiu cititorilor rubricii „Portret de trainer”:  care sunt originile conceptului „training”? Răspundeţi aici: roxana.mocanu@itol.ro

De încheiere…

R.M. Premiul este un loc la următoarea prezentare a programului Certificate in Training and Development, oferit de ITOL în România în 2012.

Roxana Mocanu

Consultant în domeniul Learning & Development, trainer, tutor, facilitator, fondator a două școli româneşti – una de Human Resources și una de Learning & Development – ambele în parteneriat cu institute internaţionale prestigioase.

Lasa un comentariu

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Your email is never shared. Required fields are marked *


Linkurile comentariilor pot fi fara nofollow.