Am început anul trecut o serie de întâlniri (Training Café) cu un grup de colegi traineri. Ne vedem o dată la 2 săptămâni şi petrecem câteva ore (de la 6.30 la 9.15 pm) împărtăşind lucruri despre training. Am plecat de la modelul comunităţilor de practică (pe scurt mai jos). După aproape 6 luni, încep să se vadă beneficiile şi să mă gândesc tot mai cu drag la următoarea întâlnire.
Temele întâlnirilor de până acum sunt de tipul: contractarea în training, transferul învăţării, icebreakers/warm-ups/energizers/GTKEO activities, extra-agendă & celebrating în training, dinamica grupului şi energie în sala de training, participanţi dificili, planuri de învăţare pentru traineri, metode “năstruşnice”/inovative în training.
Mai jos câteva lucruri introductive despre comunităţi de practică, în cazul în care vă doriţi să iniţiaţi o comunitate cu participanţii sau colegii voştri traineri.
Comunitate de practică = grup de oameni care au o preocupare sau o pasiune comună pentru ceva ce fac şi învaţă să facă mai bine pe măsură ce membrii grupului interacţioneză constant unii cu ceilalţi. (Etienne Wenger)
3 elemente importante:
- DOMENIUL
- COMUNITATEA
- PRACTICA
Un material introductiv despre comunităţi de practică se găseşte pe site-ul lui E. Wenger -http://www.ewenger.com/theory/index.htm
Am ataşat mai jos un material opensource – manualul de organizare a unei comunităţi de practică în domeniul NLP (Mulţumesc Nelu Petre). Chiar dacă domeniul nu este acelaşi, materialul poate fi adaptat sau folosit + este validat în timp.





























-ro.png)


14 comentarii
Felicitari pentru perseverenta!
Multumim pentru cadru si energie!
Prima data cand m-am dus la Training Cafe am fost mai mult din curiozitate. Acum sunt un membru activ al acestei comunitati si pot spune ca am ce invata, chiar daca fac training de mai mult de 4 ani.
Ideea acestor comunitati de practica este foarte faina…
ceea ce se intampla la aceste intalniri este mai mult decat folositor, ajunge la pasiunea pentru training si o refac, reincarca sufletul. Fiecare intamnire este structurata cu pauze si cu intrebari si raspunsuri foarte clare iar raspunsurile vin din partea unor oamEeni avizati, care au trainuit si au rastrainuit de la care avem si vom avea mereu de invatat.
a fost o idee extraordinara acest training cafe’, pacat ca la ora 7 eu inca sunt la serviciu si a intarzia si ajunge la ora 8 si un sfert, desi depasita pauza, e o senzatie ciudata si incompleta. Imi doresc sa mai pot ajunge la aceste intalniri iar voi cei care v-ati lasat pe tanjeala in loc sa invatati, haideti ca e prea important !
ceea ce se intampla la aceste intalniri este mai mult decat folositor, ajunge la pasiunea pentru training si o refac, reincarca sufletul. Fiecare intalnire este structurata cu pauze si cu intrebari si raspunsuri foarte clare iar raspunsurile vin din partea unor oameni avizati, care au trainuit si au rastrainuit de la care avem si vom avea mereu de invatat.
a fost o idee extraordinara acest training cafe’, pacat ca la ora 7 eu inca sunt la serviciu si a intarzia si ajunge la ora 8 si un sfert, desi depasita pauza, e o senzatie ciudata si incompleta. Imi doresc sa mai pot ajunge la aceste intalniri iar voi cei care v-ati lasat pe tanjeala in loc sa invatati, haideti ca e prea important !
Se tine si in Timisoara?
..un mod relaxant si constructiv, in care poti sa vorbesti despre training, fara pretentii, fara constrangeri..
Congrats!
cine mai este interesat de o astfel de comunitate de practica va puteti inscrie si in training practice
sau in trainers social network : http://trainingpractice.ning.com/
bogdane, se putea sa nu te bagi tu in seama? cate grupuri de oameni vrei sa te mai refuze?
Vă rugăm ca părerile personale despre anumite persoane, programe, evenimente să fie direcționate către adresele de email/blogurile etc. acestora.
Ideea acestui articol este să împărtășim idei și resurse despre comunități de învățare și practică.
Mulțumim frumos și asteptăm vești și resurse la temă
@Casandra – mai sus e doar un exemplu plus câteva resurse pentru a porni o comunitate similară, în orice oraș. Dacă lansezi un astfel de grup, dă-ne de știre – avem câțiva colegi traineri din Timișoara care ar putea fi doritori să participe.
Zile de învățare frumoase!
@casandra – cu siguranta poti gasi traineri in timisoara..iti pot recomanda si eu cativa care ar fi interesati de o astfel de initiativa si te-ar putea ajuta si cu promovarea..
@George nu vad ce ar putea sa refuze.
Sa apese pe un link ? Sa participe intr-o comunitate de practica pe training ?
Sa doreasca sa se dezvolte sau sa faca schimb de idei / resurse / tehnici ?
Fiecare e liber sa aleaga sau sa refuze ceea ce i se potriveste sau ceea ce il atrage
@George, @Diana Catana ar fi o idee, mi-ar placea sa fac asta dar as avea nevoie de ajutor. pentru inceput, mi-ar fi de mare folos sa am lista persoanelor care credeti ca ar fi interesate sa participe
@ Casandra – am văzut astăzi anunțul pentru prima întâlnire a comunității – http://trainerbuzz.net/ . L-am dat mai departe pe Facebook si pe email.
Să aveți parte de întâlniri faine!
One Trackback
[...] This post was mentioned on Twitter by mihailmusat, formare.info / Diana. formare.info / Diana said: Training Café şi comunităţi de practică – http://www.formare.info/corner/societate-civila/comunitati-de-practica-si-invatare-training-cafe/ [...]